Despre rezistența caselor din lemn

În cât timp se construiește o casă pe structură de lemn
1 februarie 2018
Case ecologice: din natură, pentru natură
9 februarie 2018

Există în România o idee preconcepută potrivit căreia casele pe structura de lemn au o rezistență mult mai scăzută decât cele din materiale clasice, cărămidă sau bca. Sau că lemnul poate fi folosit cel mult pentru o mică cabană pe vârful unui munte ori pentru o căsuța în care să îți petreci weekendul cu familia și prietenii. Vocile critice mai spun că în România nu se pretează a fi construite case de lemn din cauza climei, deoarece iarna sunt temperaturi scăzute, iar izolația lor nu ar face față. Absolut toate afirmațiile de mai sus sunt complet false.

Putem spune că, din contra, lemnul este mult mai rezistent decât cărămida, de exemplu, deoarece este un material foarte ușor. Iar acest aspect este foarte important, deoarece pune o presiune mai mică pe structura.

Izolația termică a lemnului:

Un alt mit este cel potrivit căruia o casă de lemn este mai friguroasă decât una clasică. Specialiștii au demonstrat că izolația termică a caselor pe structura de lemn este de două ori mai bună decât una din cărămidă. Intrați vara intr-o biserica de lemn și veți simți răcoarea din interior, pe când iarna se va simți că este mult mai călduroasă, pierderea de căldură fiind mult mai scăzută.

Rezistență crescută la cutremur

De asemenea, în cazul unui cutremur, elasticitatea lemnului reprezintă un mare avantaj deoarece, conform testelor realizate, aceasta poate rezista la cutremure de până la 9 grade pe scara Richter. În timpul cutremurului are loc un proces de mișcare a straturilor scoarței terestre, deoarece există unele fenomene geologice care provoacă unele vibrațîi consistente ale solului. Toate acestea cauzează acceleratii locale, ce sunt transmise direct clădirilor construite pe terenul respectiv. Așadar, cu cât greutatea casei este mai mare, cu atât forța cutremurului crește și, în consecință, structura casei va suferi mai mult. Afirmațiile de genul “dacă o casă a rezistat la un cutremur, ii va crește rezistența”, sunt false, deoarece fiecare cutremur va degrada rezistența casei.

Durata de viață a lemnului

Durata de viață a lemnului este mult mai mare decât s-ar putea crede. Dacă este bine întreținută, o casă din lemn poate rezista cel puțîn 100 de ani. Există construcții care sunt în picioare de peste 300 de ani și nu dau semne că ar ceda. Lemnul pentru construcția casei trebuie să fie bine uscat, deoarece într-un mediu cu o umiditate crescută se creează mediul propice pentru dezvoltarea cariilor și mucegaiului. Chiar dacă lemnul este bine uscat, se recomandă folosirea unor soluții care au rolul de a le ține departe.

Suntem prietenoși cu mediul construind case de lemn?

Dacă vorbim despre orice organism biologic, e cunoscut faptul că are un ciclu de viață în care se naște, crește, ajunge la maturitate, se degradează și apoi moare. În primii 10 ani copacii sunt puieți, de la 10 la 30 de ani copacul crește în înălțime, între 30 și 50 de ani acumulează masă lemnoasă. Între 50 și 80 de ani are loc o creștere mai lentă, iar după vârsta de 80 de ani copacul va elibera mai mult dioxid de carbon decât oxygen, find afectat și de apariția unor micro organisme. Așadar, este chiar recomandat că după vârsta de 80 de ani un copac să fie tăiat și înlocuit cu câțiva puieți, pentru a aduce beneficii mediului înconjurător.

Honeywood îndeamnă la folosirea lemnului în mod sustenabil, pentru că pe termen lung acest fenomen să nu afecteze mediul înconjurător. Tot lemnul achiziționat de noi vine împreună cu un certificat FSC, care arată trasabilitatea lemnului și faptul că acesta a fost exploatat în mod sustenabil.